Continuăm lupta cu impostura academică!

Având în vedere că mâine, 4 februarie 2020 are loc primul tur de alegeri pentru funcția de rector al Universității Lucian Blaga din Sibiu, ne exprimăm speranța că membrii comunității academice cu drept de vot vor înțelege că este necesară o curățenie la nivelul întregii instituții.

Fără a dori să influențăm procesul electoral, susținem că este imperios necesar ca practici precum: nepotismul, conflictul de interese, plagiatul, luarea de mită să fie stârpite în totalitate.

Astfel, după finalizarea procesului electoral vom publica mai multe documente prin care vom demonstra amploarea fraudelor din ULBS. De asemenea, fotocopii ale documentelor pe care le deținem și pe care le-am primit în ultimele zile vor fi trimise și către DNA. Ceea ce nu se va rezolva prin vot, vor rezolva instituțiile de cercetare penală.

Așa cum am promis, vom continua să ne ocupăm de impostura și corupția din Universități. Având în vedere că la Universitatea Transilvania din Brașov are loc depunerea candidaturilor în aceste zile, vom reveni cu analiza integrității candidaților de acolo.