AM REVENIT!!

Activismul civic nu se face doar cu buzunarele pline, “curaților”!

În urma publicării anchetelor privind integritatea candidaților la funcția de Rector al Universității Lucian Blaga din Sibiu, o parte dintre foștii noștri colegi și colaboratori din cadrul Coaliției pentru Universități Curate au publicat, sub semnătura unui anumit Cristian Ghingheș, un articol desprins din filmele cu hackeri și conspirații rusești. Concret, o parte din SAR și ANOSR ne acuză, uitând aportul nostru la dezvoltarea proiectului CUC, că am fi plagiat o pagină de internet.

În realitate, am reactivat domeniul pe care ei l-au uitat de prin 2017, adică din momentul în care nu au mai fost plătiți din proiecte generoase să monitorizeze activitatea universitară. Am decis să ne implicăm pro-bono și să analizăm activitatea candidaților la una din cele mai importante poziții din comunitatea locală și regională: aceea de rector al unei universități. Am primit informații, de la numeroși whistlebloweri, privind problemele din centre ca Sibiu, Iași, București, Brașov și Cluj.

Coaliția pentru Universități Curate a început ca un proiect curajos, de demascare a corupției, imposturii și nepotismului din universitățile românești. Proiectul a început în anul universitar 2007 – 2008, când politicianul precoce abia dobândea cartea de identitate. Coaliția a fost inițiată de Societatea Academică Română, prin implicarea și consultarea mai multor organizații: ANOSR, Asociația Ad Astra, Asociația FAR, Asociația Profesională pentru Educație şi Cercetare EduCer din România, Centrul pentru Jurnalism Independent, Colegiul Noua Europa, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Grupul pentru Dialog Social, Grupul pentru Reformă Universitară.

De ce acum?

Împreună cu mai mulți colegi din proiectul inițial, am avut discuții cu o serie de cadre didactice, dar și studenți din Sibiu, Iași, București, Brașov și Cluj. În cadrul discuțiilor ne-au fost semnalate o serie de probleme referitoare la practicile privind achizițiile făcute de universități, numirea prodecanilor, decanilor și a prorectorilor, metodele de examinare, fapte de corupție, dar și la situația candidaților la funcția de rector, în contextul în care 2020 este an electoral și pentru universități.

Motivația

Din păcate, o bună parte din colegii de la SAR, precum și cam toți cei din ANOSR au tendința de a se implica în proiecte de monitorizare a integrității și a bunei guvernări în universități doar în măsura în care activitatea respectivă este remunerată în cadrul unor proiecte bănoase. Astfel, dacă primul proiect a fost finanțat de Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe - Programul Matra al Ambasadei Olandei, proiectele și edițiile următoare au fost finanțate mult mai generos prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano – Român și al Fondurilor SEE (Norvegiene). Am început în 2008, când studenți fiind, băteam România în lung și în lat, pentru a discuta cu studenți, cadre didactice și personal TESA. Mergeam din convingere, ni se decontau doar transportul (cu trenul) și o cazare modestă, iar munca noastră ne genera cheltuieli suplimentare, pe care le suportam din bursă, job, sau banii primiți de la părinți. Am făcut-o din convingere și din dorința ca generațiile ce aveau să ne urmeze vor avea acces la un sistem educațional mai bun. Din aceste generații face parte și domnișorul Cristian Ghingheș, cel care acuză conspirații rusești și care nu cunoaște istoria proiectului.

Despre un nou început

Am fost foarte dezamăgiți în momentul în care am citit articolul politrucului Cristian Ghingheș. Suntem doar 8 persoane din toți cei care am început proiectul. Opt persoane care am decis să nu ne vindem și să continuăm singurul proiect românesc specializat pe anticorupție în mediul academic. Și am decis să o facem chiar și cu buzunarele goale, în lipsa finanțării din proiecte și refuzând sponsorii interesați. În acest context, am decis reactivarea siteului www.universitaticurate.ro , care a fost abandonat de cei de la SAR – ANOSR imediat ce s-a încheiat finanțarea celei de-a treia ediții a proiectului Coaliția pentru Universități Curate (CUC3, în limbajul foștilor noștri colegi). Domeniul respectiv a fost inactiv în ultimii doi – trei ani.

În acest context, ne punem întrebarea dacă finanțatorii proiectului inițial CUC, dar și ai edițiilor ce au urmat, nu își doreau o anumită sustenabilitate și continuitate, pe care în mod cert nu au primit-o!

Astfel, dacă SAR și ANOSR au abandonat lupta anticorupție, anti plagiat si anti-incompetență în momentul în care s-au terminat banii din proiecte, noi am decis să arătăm că activismul civic se face și cu buzunarele goale (fără bani din proiecte sau de la sponsori).

Cu toate acestea, vă adresăm o întrebare, dragi foști colegi de Coaliție: Cât de incompetenți sau nepăsători sunteți, dacă ați lăsat abandonat domeniul de câțiva ani, timp în care nu ați mai făcut vizite de monitorizare? Singura activitate a SAR, referitoare la mediul academic, a constat în câteva articole lipsite de conținut, postate pe pagina proprie, prin care erau promovați politicieni precum Goțiu sau Mircea Dumitru, ambii de la USR – PLUS, de unde provine și politicianul precoce Ghingheș.

Acum, după ani buni de la abandonarea domeniului www.universitaticurate.ro , tânărul Ghingheș urlă isteric: plagiat – plagiat – plagiat – ruși – plagiat. Ce ați făcut în tot acest timp, domnule Ghingheș? Nu pe 1 ianuarie, ci în tot acest timp în care siteul a fost dezactivat. Ați fost aburit de vaporii THC ai hipsteriei, de nu vă păsa de anticorupție și universități curate? Cât de incompetenți sunt IT-iștii de la SAR, plătiți regește cu bani din proiecte, încât n-au sesizat că au rămas fără un domeniu .ro? Unde este plagiatul, atât timp cât site-ul se află și s-a aflat în tot acest timp pe serverul domniilor voastre?

Ce va urma?

Suntem curioși dacă distinșii (foști) colegi de la SAR au verificat măcar veridicitatea informațiilor pe care le-am publicat. Pentru că, în cadrul articolelor au fost detaliate aspecte care ridică mari semne de întrebare cu privire la integritatea candidaților la funcția de rector al ULBS. Sau, ar fi mai bine să ne întrebăm de ce ANOSR și politrucul Ghingheș s-au grăbit să inventeze o poveste de plagiat, condimentată cu infracțiuni informatice, la doar o zi după postarea informațiilor, postarea și informațiile fiind preluate chiar de unul din candidații controversați, respectiv Livia – Puia Ilie? Oare foștii noștri colegi chiar au ajuns să se implice în negocierile subterane, de neevitat în perioada alegerilor?

Cert este că activitatea noastră VA CONTINUA, iar noi, cei opt care am decis să facem activism civic neremunerat, vom transforma www.universitaticurate.ro în cea mai mare revistă online dedicată mediului universitar din România. Pentru că ne pasă, pentru că noi credem în adevăr și integritate. Urmează să așteptăm finalizarea procesului de depunere a candidaturilor de la ULBS, după care vom analiza activitatea, integritatea și opera științifică a fiecărui candidat.

Avem în vizor și alte universități, iar în curând vom publica noi articole. La ULBS vom vorbi despre plagiatele candidaților (toți au) și ale soților / soțiilor acestora, despre fraude în achiziții publice, nepotism, deplasări cu iz de turism, concursuri trucate pentru posturile academice și despre integritate, în general. Nu scapă NIMENI, așteptăm ziua de mâine!

BONUS: Cine e “colega” Cristian Ghingheș?

Autorul articolului http://www.romaniacurata.ro/culmea-plagiatului-site-ul-universitaticurate-ro-a-fost-plagiat-ca-sa-fie-deturnat-in-scopuri-private/ este un tânăr consilier local din Bacău. Se recomandă coordonator de proiecte la Societatea Academică din România, Consilier local PLUS la Municipiul Bacău (deși a fost ales ca “independent”) si blogger la Kristofer. În prezent scrie articole legate de domeniul educațional pe romaniacurata.ro și este implicat în proiectul Școli Curate.

În calitate de consilier local, a avut o intervenție legată de activitatea Colegiului Vasile Alecsandri din Bacău. Intervenția a fost considerată mincinoasă de către conducerea instituției de învățământ, care a înaintat o adresă în acest sens Primăriei (vezi documentul atasat). Practic Ghingheș, cel care striga "Plagiat!" este un promotor dovedit de Fake News! Cel mai interesant este faptul că adresa respectivă face referire la niște apucături cu tentă de pedofilie ale politrucului precoce Ghingheș: De asemenea, atragem atenția că reprezentanta elevilor din Consiliul de Administrație, o minoră în vârstă de 17 ani, a fost abordată într-un mod nepotrivit, prin mesaje pe Facebook, de două ori, de la începutul anului școlar de către domnul consilier.

Domnule Ghingheș, vă întrebăm: V-ați lăsat de Universități Curate și v-ați apucat de Școli Curate pentru că nu mai erau bani în primul proiect, sau pentru că vă plac minorele? VA URMA!

description

Nicolae Burbachi