Vrem să trăim într-un mediu plăcut, mai tolerant și să nu ne mai simțim discriminați

October 6, 2015 in Eseuri și poze by Andreea Petrut

de Mădălina Vieru

Discriminarea la momentul actual este un termen destul de controversat din punctul meu de vedere și spun acest lucru din două considerente foarte simple. Dacă la nivel teoretic și legislativ suntem o țară cu un regim democrativ și ne dorim prin legiile adoptate să combatem acest fenomen, la nivel pragmatic lucrul acesta nu mai este atât de simplu și îmbrățișat cu același entuziasm de toată lumea. Știm prea bine că discriminarea poate avea diverse forme ce au la bază diverse criterii: de rasa, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală, categorii sociale, limbă etc.

Dacă ar fi să întrebăm tinerii ce înseamnă ”discriminearea” 9/10 ar ști să dea o definiție cu propiile cuvinte și ar ști ce reprezintă acest fenomen, dar dacă ar fi să întrebăm câți dintre ei nu au discriminat vreodată o persoană , vom fi surprinși să aflăm că mulți dintre ei nu vor putea afirma acest lucru. Ne punem întrebare: De ce? De ce dacă la nivel teoretic știm despre ce este vorbă și lucrurile par atât de simple, iar la nivel practic nu-l putem realiza? Pentru a răspunde la aceste întrebări ar trebui să ne gândim ce ne determină să acționăm pro-discriminare și nu anti-discriminare. Gândindu-mă la aceste aspecte aș putea spune că am găsit niște răspunsuri simple, iar unul dintre ele ar fi educația pe care o primim în familie. De câte ori nu i-ați auzit pe părinții voștri spunându-vă : ”Să nu te joci cu țiganii pentru că sunt răi și periculoși!” Sau ”Dacă nu ești cuminte te dau la țigani!”. Aceste simple afirmații au dat naștere  în mintea noastră unor PREJUDECĂȚI, care la rândul nostru le transmitem mai departe, dacă nu suntem atenți la informațiile pe care le primim. Nu spun ca această categorie de oameni nu sunt răi, așa cum afirmau părinții noștri, dar pot spune că nu țoti sunt răi sau violenți, nu toți sunt la fel așa cum o vorbă din popor ne spune ” nici o pădure nu este lipsită de uscături”.

Sunt persoane care se luptă zi de zi, pe baza acestor prejudecăți, să dobândească un nou statut social, iar cei din jur să îi privească cu alți ochi, să vadă calitățile pe care le au și să nu-i mai judece. Da câți suntem dispuși și deschiși să privim dincolo de prejudecățile pe care ni le-am format sau ne-au fost formate?  Pentru a fi mai explicită voi apela la o mică povestioară, un exemplu personal.  În perioada liceului făceam voluntariat la un Centru de zi pentru copiii defavorizați , unde majoritatea erau de etnie romă, dar asta nu m-a impiedicat să încerc să mă integrez. În ciuda faptului că toți ceilalți mi-au spus că nu voi reuși eu am vrut să le arăt acelor copilași, nevinovați, o altă latură a societății, să le aduc un zâmbet pe chip, să-i învăț unele maniere, să scrie și să citească, să fie ordonați să asculte pentru că la rândul lor vor fi ascultați. Astfel am ajuns să merg la acest centru de 3 ori pe săptămână unde stăteam cu cei mici și îi învățam poezii, să citească, să scrie sau pur și simplu stăteam și mă jucam cu ei, îi ascultam și le spuneam o vorbă bună. Într-adevăr la început nu a fost simplu deloc, iar motivul este simplu, nu eram deloc ascultată toți țipau sau se băteau între ei și nu doreau să învețe nimic. Am încercat prin diverse metode să-i atrag, să le câștig încrederea și respectul lor și am reușit numai cu o parte, restu rămânând la fel. Toate astea până într-o zi, când am observat un băiețel mai retras și am încercat să aflu ce motiv avea să fie așa trist la vârsta lui. Aflasem, după câteva ore de încercări, că fusese bătut groaznic de ai lui, care veneau acasă pe șapte căreri și își descărcau amarul pe proprii copii. Abia atunci mi-am dat seama care era adevărata lor problemă și dacă aș reuși să schimb pe unul dintre ei, veriga cea mai sbală, voi putea să mă integrez și să le câștig încrederea. Din acea zi toți cei care erau obraznici, neascultători și se băteau au început să mă asculte și să nu le mai fie frică să vorbească, poate mă ascultau mai mult decât le ascultau pe doamnele de la centru. Astfel am reușit să demonstrez că dacă crezi în ceva și vrei să schimbi, poți să o faci dacă ești perseverent și pui suflet. Acuma după aproximativ 5 ani mă întâlnesc pe stradă cu mulți dintre acei copilași și îmi spun ”săru-mâna doamna”. Cu siguranța cu nu am putut schimba mediul în care trăiesc, dar am reușit să le schimb puțin viziunea și să-i determin să vină la Centru de zi cu drag și nerăbdare și să rămână cu amintiri frumoase nu doar neplăcute!

Acesta este un simplu exemplu de unde putem conchide că dacă ne dorim, putem să ne schimbăm prejudecățile despre oameni, putem de la nivel individual să minimalizam acest fenonem al discriminării. Observăm că nu numai la nivel universitar există această problemă ci are rădăcini mai adânci. Cu toate acestea cred că suntem cei mai în măsură să schimbăm ceva.

Cum ar trebui să arate un mediu universitar mai tolerant? Simplu ca fiecare persoană să fie apreciată la adevătara sa valoare, să poate să-si pună în evidență calitățile pe care le are făra teama de a fi privit ciudat de către ceilalți sau exclus din grup.  Vrem să trăim într-un mediu plăcut, mai tolerant și să nu ne mai simțim discriminați? Eu îmi doresc să schimb ceva! TU CE ALEGI SĂ FACI?

 

P.S Atașez un video care poate arăta mai mult decât putem exprima în cuvinte.

https://www.youtube.com/watch?v=i41qWJ6QjPI

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a iniţiatorilor acestui proiect. Întreaga răspundere asupra originalităţii, corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine autorului articolului.

Likes(0)Dislikes(0)

Comenteaza

Adresa dumneavoastra de email nu va fi publicata. Campurile cu * sunt obligatori

+ 83 = 86

0 commentarii